vineri

Cardul bancar

Toată lumea este speriată de cuvântul „bancă” şi de orice acţiune sau activitate care implică această instituţie. Din lipsă de informare şi mai ales din teama şi nesiguranţa zilei de mâine oamenii uită că o informare temeinică îţi poate aduce satisfacţii şi beneficii atunci când ai un card în buzunar. Recunosc că este o acţiune destul de anevoioasă şi riscantă să te apuci să vorbeşti pe un site de life style aşa cum este FemeiaStie, dar între noi fie vorba FemeiaStie cel mai bine cu se „mânuiesc” banii şi care este cheia succesului în casa noastră.
Este foarte posibil să-mi iasă, mai degrabă, o pledoarie pentru cardurile bancare, decât un articol pentru această rubrică din revistă . Îmi voi asuma acest risc şi-mi voi începe articolul cu explicaţiile necesare şi haideţi să facem o scurtă listă ca să vedem cum ne ajută cardul bancar (fără să ne dăm seama) să facem economii:
2 Cardul îţi va opri întotdeauna 9,95 pentru oglinda cosmetică luată din magazin, vorba aceea: „Ban cu ban se face suta!”.
2 Gândiţi-vă la diferenţa de a pierde 700 lei cash şi a pierde cardul cu bani, cardul poate fi blocat imediat printr-un telefon la un număr special şi astfel paguba va fi recuperată dacă aveţi un card bancar.
2 Tot mai multe buticuri şi magazine de cartier acceptă plata cu cardul la cumpărături, iar comisionul este 0%, asta indiferent de banca emitentă a cardului şi de cea a comerciantului.
2 Cardul bancar (cel de credit) îţi oferă posibilitatea unui împrumut imediat atunci când eşti la cumpărături şi se întâmplă să rămâi fără bani suficienţi, mare atenţie la termenele de rambursare a ceea ce aţi împrumutat.
2 Cumpărăturile online care pot fi achitate instantaneu cu ajutorul cardului, însă înainte trebuie semnat un contract „3D Secure” cu banca emitentă, mare atenţie însă la siteurile de phishing.
2 Aş adăuga şi economiile „forţate”, adică dacă te îmbie un miros de produse de patiserie calde, treci mai departe covrigăreasa nu va accepta cardul ca  instrument de plată, datorită mediului de lucru special.
2 Există o reţea de bancomate bancare în continuă dezvoltare şi foarte sigur va fi curând şi unul în apropierea locuinţei tale, iar bancomatul nu te va întreba niciodată de ce ai nevoie de bani cash la ora 4.30 dimineaţa, când pleci cu prietenii la pescuit.
2 Dacă ai îndoieli de ce ai făcut cu banii din contul de card, vei primi lunar din partea băncii un desfăşurător cu acţiunile pe care le-ai întreprins cu cardul: retrageri, interogări, plăţi, etc.
2 Noile tehnologii hibrid (bandă magnetică şi cip implementate pe acelaşi card) oferă tot mai multă siguranţă împotriva clonării (copierii) cardului dumneavoastră, de către skimmeri.
2 Cei care deţin card bancar au o cu totul altă eligibilitate şi scoring bancar atunci când vor dori să acceseze un împrumut sau serviciu bancar şi în unele cazuri banca poate oferi şi dobânzi preferenţiale acestor clienţi.
2 Sunt multe cazuri, când cardurile (în special cele cobranded) ţin loc şi de legitimaţie de acces în unele cluburi exclusiviste şi veţi folosi cardul dumneavoastră bancar pentru a accesa uşa succesului.
Vreau să vă asigur că aş putea continua, cel puţin  câteva pagini cu motivele pro card bancar, la fel cum cei care sunt împotriva acestui instrument de plată ar putea să scrie câteva pagini „contra card bancar”, însă nu aş vrea să vă plictisesc prea mult şi nici să nu-i stresez pe cei din tabăra contra card bancar, aşa că îmi voi lua libertatea de a încheia aici acest nou articol al meu cu promisiunea că voi reveni atunci când voi mai avea ceva important să vă comunic.

Până atunci multă sănătate şi să auzim de bine, iar când veţi fi multimilionari să nu uitaţi că una din cauze este posibil să fi fost şi sfaturile citite aici şi vă aştept pe toţi cu parteneriate aici pe site atunci !!! 

joi

CĂRŢILE PLOIEŞTIULUI


Fotografia postată de Cărţile Ploieştiului.Când începi un proiect, fie el online sau offline, o faci cu  un scop declarat  să realizezi un profit, în scop şcolar sau din pasiune. Atunci când pui pasiune, nu o să-ţi dai seama că ideea propusă de tine, reprezintă acel ceva pe care multă lume îl căuta  de vreme îndelungată. Cam aşa s-a întâmplat şi cu proiectul iniţiat de mine şi pe care l-am intitulat  CĂRŢILE PLOIEŞTIULUI şi fiindcă deja observ că v-am stârnit curiozitatea permiteţi-mi să vă povestesc şi dumneavoastră câteva dintre ideile şi aspectele care au stat la baza elaborării acestui proiect.

Totul a început odată cu dragostea pentru oraşul meu, Ploieşti şi cu dorinţa mea de a afla cât mai multe despre istoria Ploieştiului. Bineînţeles că există Internetul ca sursă validă, de informare, însă şi Internetul s-a informat la vremea lui din cărţi, aşa că am început să împrumut cărţi despre Ploieşti şi să le citesc. Totuşi partea rea când împrumuţi cărţi este că proprietarul le vrea înapoi repede şi cititul este, cumva „la normă” şi trebuie să citeşti şi atunci când nu ai chef, aşa că mi-am zis că trebuie să am CARTEA MEA. Şi am zis aşa o dată, de două ori, de trei ori până m-am trezit că am câteva zeci de cărţi despre Ploieşti şi fiindcă toată lumea se minuna de câte cărţi, despre oraşul Ploieşti, există am decis să fac un blog, pe care l-am numit simplu CĂRŢILE PLOIEŞTIULUI. Am început să scanez coperta 1, a fiecărei cărţi şi să adaug o scurtă prezentare (chiar dacă unii spuneau că recenzie amplă ar fi fost mai potrivită !) şi uite aşa carte cu carte, postare cu postare blogul meu a început  să adune vizitatori, comentarii şi admiratori. Am cunoscut chiar şi pe autorii, unor cărţi din colecţia mea, alţii mi-au donat cărţi de-ale lor pentru colecţia mea.
Una peste alta, pot să mă laud că pasiunea, proiectul şi blogul meu CĂRŢILE PLOIEŞTIULUI are succes şi zeci de mii de vizitatori din toate colţurile planetei (ştiu asta fiindcă am instalat un COUNTERFLAGS), cine ştie poate că şi widgetul de traducere i-a ajutat să înţeleagă despre ce este vorba în blog. Însă (conform statisticilor blogului), cel mai  mare impact îl au postările cu … „cărţi gratis”, în fapt cărţi în format pdf pe care vizitatorul blogului le poate citi online sau le poate printa pentru a le avea şi în format fizic.
Şi fiindcă prima sursă de trafic a blogului este Facebook, am decis că este obligatoriu să îi  fac Pagină oficială, pentru ca cititorii fideli ai proiectului meu să  fie în permanenţă la curent cu noutăţile acestui blog, când  spun „noutăţi” nu mă refer neapărat la apariţii editoriale din anul în curs ci la cărţi  care ajung în colecţia mea şi pe care le-am citit. Fiindcă acum am în CĂRŢILE PLOIEŞTIULUI cărţi din anul 1899 până în 2017, despre Ploieşti, despre clădiri sau personalităţi ploieştene.
Cum necum subsemnatul ţine să vă asigure de faptul că veţi auzi din ce în ce mai multe despre proiectul CĂRŢILE PLOIEŞTIULUI şi că sfatul meu  este să rămâneţi aproape

sâmbătă

Noi reglementări

De când Moneybookers s-a transformat în Skrill, s-au introdus multe comisioane şi reglementări noi. Practic poţi să spui că ai ajuns aproape să munceşti pentru ei. Poate şi globalizarea şi terorismul care au luat amploare au dus la asta. Eu unul am renunţat la Skill mi-e dor de Moneybookers !!!!!!!!!

Despre

     


     Deoarece de când Moneybookers s-a schimbat în Skrill, nu s-a mai întâmplat nimic spectaculos, mi-am zis să sparg monotonia care s-a aşternut peste acest blog şi să vă povestesc despre ARTICOLE PRACTIC un blog  pe care îl urmăresc în mod constant de câţiva ani de zile şi pe care nu ştiu dacă să-l încadrez la bloguri de travel sau la bloguri de jurnalism !!!! Aşa că păstrându-mi speranţa căă îmi veţi spune dumneavoastră despre ce este vorba mai exact şi-n ce categorie se încadrează vă las spre clickuit ARTICOLE PRACTIC !!!

luni

Afiliat SKRILL

Fostul Moneybookers, actualul SKRILL oferă tuturor bloggerilor şi webmasterilor o oportunitate unică de afiliere cu cea mai puternică şi de încredere bancă electronică din întreg mediul virtual. Banner 300x250 Astfel pentru tranzacţiile dumneavoastră online, dar şi pentru un câştig frumuşel, vă sfătuiesc cu cea mai mare bucurie să vă înrolaţi şi dumneavoastră în campania celor de la SKRILL. Aşa că daţi chiar acum click pebanner !!!

joi

Comisioane

Pentru cardurile Moneybookers în EURO se percep 1,8 euro/tranzacţie la ATM  şi 2,49% conversie din euro în lei, tranzacţiile directe de la agenţi economici nu se comisionează decât dacă se face în altă monedă decât cea în care a fost emis cardul.
Deocamdată cam atât, ce va fi în viitor, rămâne de văzut. Aşa că aşteptăm cu toţii viitoarele servicii bancare de la Moneybookers.

PARTENER

Toate blogurile şi toţi boggerii au parteneri media, informativi sau de afaceri, acesta este motivul pentru care blogul nostru partener va fi ROBERT CODESCU'S BLOG de la adresa: www.robertcodescu.blogspot.com !!! "Prietenii ştiu de ce !"
Prin urmare dacă ajungeţi vreodată pe acest blog puteţi spune că veniţi din partea echipei noastre !!!